Muzica online,muzica noua,muzica free,muzica gratis,muzica download
Ion Iliescu crede că rezultatele la Bacalaureat sunt corecte: “Pe vremea mea, nota 10 nu se dădea la oricine”
Postat pe 3/7/2011 la ora 10:22 - 0 Comentarii - Link
Fostul preşedinte Ion Iliescu a povestit că, pe vremea lui, Bacalaureatul era mai dificil decât este în prezent, iar numărul de elevi care susţineau acest examen era mult mai mic.Tuneaza-ti desktopul cu cele mai tari wallpapere noi .
“Eu aparţin de o generaţie când liceenii, absolvenţii, erau probabil 10% dintr-o generaţie. Acum văd că sunt foarte mulţi, ceea ce a dus la diluarea liceelor. Era o selecţie foarte severă după învăţământul primar”, a spus preşedintele de onoare al PSD, citat de ziare.com.
Fostul şef de stat a explicat că în vremea sa nu exista Bacalaureat la nivel naţional, astfel încât la nivelul liceului se forma o comisie din care făceau parte cei mai buni profesori.
“Pe vremea mea, 10 nu se dădea la oricine. Era chiar teoria unora ca 10 înseamna perfecţiunea, iar asta aparţine lui Dumnezeu. 9 e nota la nivel de profesor, care elev ajunge la nivelul profesorului, iar nota 8 era o notă de varf pentru elev”, a mai povestit Ion Iliescu, precizând că astfel mediile elevilor, chiar a şefilor de promoţie, erau mai mici decat astăzi.
Foto | Iată cum poate ajunge numele ministrului educaţiei subiectul unei reclame la vopsea!
Postat pe 3/7/2011 la ora 10:21 - 0 Comentarii - Link
Rezultatele extrem de slabe înregistrate în acest an la promovarea bacalaureatului a provocat reacţii la adresa ministrului Educaţiei la un liceu din Timişoara. Elevii l-au găsit principalul vinovat pe Funeriu şi au scris pe pereţii şcolii 24 mesajul: “Mu..e, Funeriu!”.Vrei sa asculti cea mai tare muzica noua ?
Femeia de serviciu a fost urgent chemată din concediu pentru a acoperi fraza obscenă, lucru care ne aminteşte de o celebră reclamă la vopsea. În spot, un tânăr este pus de asemenea să acopere un cuvânt obscen de pe gardul unei case. Doar că, vopseaua din spot acoperă mult mai bine decât cea cu care lucrează femeia de servici.
Autostrada Soarelui va fi închisă la noapte
Postat pe 3/7/2011 la ora 10:21 - 0 Comentarii - Link
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va închide, în această noapte, timp de o oră, circulaţia vehiculelor rutiere pe autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă, anunţă compania.In timpul tau liber poti intra aici sa vezi gratis filme full
Pe Calea I, aferentă sensului Bucureşti – Cernavodă, km. 63+090, circulaţia va fi închisă în intervalul orar 00.00 – 01.00.
Pe Calea I, aferentă sensului Bucureşti – Cernavodă, km. 63+865, autostrada va fi închisă în intervalul orar 02.00 – 03.00.
Restricţia este instituită pentru executarea lucrărilor de montare a consolelor şi a panourilor de informare cu mesaje variabile pe autostrada A2.
Dirijarea şi informarea participanţilor la trafic vor fi realizate cu ajutorul indicatoarelor rutiere şi al piloţilor de circulaţie, care se vor afla în permanenţă la capetele sectorului de drum restricţionat.
Şoferii sunt rugaţi să respecte semnalizarea temporară aferentă închiderii circulaţiei.
Andreea Popescu: ”Mă chinui de cinci ani să ajung şi eu la Barcelona”
Postat pe 26/6/2011 la ora 01:55 - 0 Comentarii - Link
Dansatoarea Deliei măruriseşte că de cinci ani nu a mai fost plecată în vacanţă. În această vară, ea vrea să ajungă în Spania, dar se teme că din nou va interveni ceva care să o ţină acasă.Tuneaza-ti desktopul cu cele mai tari wallpapere gratis .
De când lucrează cu Delia Matache, mai precis de aproximativ cinci ani, Andreea Popescu nu a mai reuşit să plece în nici o vacanţă. Pentru vara aceasta, ea are însă gânduri mari. Intenţionează să ajungă la Barcelona, una dintre locaţiile sale favorite, dar nu este sigură că va reuşit să-şi împlinească această dorinţă.
“De cinci ani nu am mai plecat nicăieri. De fiecare dată când venea vara, îmi ziceam că-mi sacrific vacanţa, pentru a munci, şi că o să-mi fac timp pentru concediu anul viitor. Astfel Şi acum pot spune că mi-am propus să ajung la Barcelona. Sper să şi reuşesc şi să nu mai intervină iar ceva care să mă reţină acasă”, a spus Andreea pentru Libertatea.
Altfel, dansatoarea Deliei a decis să intre într-un con de umbră şi să evite să mai iasă noaptea, în club, motiv pentru care, de altfel, a refuzat toate joburile care presupuneau prezenţa sa în astfel de localuri.
“Vreau să ies în evidenţă, dacă se poate, prin munca mea, nu prin mondenităţi”, a motivat aceasta decizia luată.
Cătălin Botezatu: ”De la Michael Jackson am învățat să pun preț pe accesoriile prețioase”
Postat pe 26/6/2011 la ora 01:54 - 0 Comentarii - Link
Michael Jackson, megastarul care a încetat din viață în umră cu doi ani, a reprezentat un model și o sursă de inspirație pentru designerul Cătălin Botezatu. Acesta recunoaște că a învățat multe din stilul vestimantar al artistului.Vrei sa asculti cea mai tare muzica gratis ?
Pe lângă faptul că l-a admirat pe Michael Jacskon pentru talentul său muzical, creatorul de modă Cătălin Botezatu susține că megastarul a fost pentru el un exemplu în ceea ce privește curajul în alegerea stilului vestimentar.
“Dincolo de talentul său muzical, incontestabil, Michael avea viziune și în ceea ce privește stilul vestimentar. Știa să combine materiale, texturi, să pună accesorii. A fost singurul artist care ne-a reamintit câtă eleganță conferă unui bărbat o pălărie de calitate, șic. Îmi amintesc că în anii 80, mi-am cumpărat primii pantofi de lac negru pentru că l-am văzut pe el purtând așa ceva și mi-a plăcut foarte mult. Apoi, stilul military, pus în valoare mai bine decât oricine altcineva. Jachetele pline de detalii minunate. De la el am învățat să pun preț pe accesoriile prețioase”, a declarat Cătălin Botezatu pentru
Andreea Esca, la doi ani după moartea lui Michael Jackson: ”Nu-mi vine nici acum să cred că a murit”
Postat pe 26/6/2011 la ora 01:54 - 0 Comentarii - Link
Andreea Esca, vedeta ProTv născută în aceeași zi cu regretatul cântăreț Michael Jackson, mărturisește, la doi ani după moartea artistului, că nici acum nu-i vine să creadă că acesta nu mai trăiește.In timpul tau liber poti intra aici sa vezi gratis filme noi .
O mare admiratoare al lui Michael Jasckson, Andreea Esca a plâns când a văzut imaginile de la înmormântarea megastarului, care a încetat din viață în urmă cu doi ani, pe 25 iunie 2009.
“Nu-mi vine să cred nici acum că a murit. Am fost șocată. Mai ales că Alexia, fiica mea care îi ascultă mereu melodiile mă întreba câteodată: “Dar MJ a murit”? Și eu îi spuneam: “Nu, cum să moară, e tânăr”. Am plâns pentru că sufar de fiecare dată când dispare cineva de o asemenea valoare, de un asemenea talent”, a declarat Andreea Esca pentru Pro Tv.
Născută în aceeași cu megastarul, Andreea Esca crede că singura asemănare dintre ea și Michael Jackson este aceea că amândoi au trăit obsesia lucrului bine făcut.
Dintre celebrele melodii ale lui Michael Jackson, Andreea Esca spune că preferata ei este Dirty Diana.
Misterele muntelui Bugarach, care va scăpa de Apocalipsa din 2012
Postat pe 18/6/2011 la ora 10:18 - 0 Comentarii - Link
Dacă vă temeți de preziviunile mayașe, potrivit cărora sfârșitul lumii vine pe 21 decembrie 2012, atunci ar fi bine să vă mutați undeva în… Franța, deoarece un orășel de acolo va scăpa teafăr din întreaga tragedie.Tuneaza-ti desktopul cu cele mai tari wallpapere noi .
Membrii unei grupări religioase, American Ramtha School of Enlightenment, sunt de părere că orășelul Bugarach este un loc special și ciudat, motiv pentru care nu va dispărea de pe suprafața Pământului în urma apocalipsei.
S-au construit deja patru așezări, sub forma unor tabere, în localitatea din munți, iar mai mulți oameni s-au mutat deja acolo.
Localnicii se tem ca nu cumva să fie invadați de tot felul de străini care să vrea să se mute acolo în așteptarea sfârșitului lumii.
Unul dintre motivele pentru care se crede că locul va fi salvat de la pieire este faptul că acolo există un munte ”pe dos”, care are rocile din partea de sus mai vechi și acestea sunt din ce în ce mai noi, pe măsură ce te apropii de baza lui.
Se construiește acolo o navă extraterestră?
Pe de altă parte, cei care stau în zonă sunt convinși că în interiorul muntelui se întâmplă ceva straniu. În urma unor măsurători s-a descoperit că muntele conic are în interior un loc gol și mai multe galerii, iar uneori, printr-o crăpătură largă aflată pe un versant al acestuia se aud sunete ciudate, ca de motor. Așadar, unii spun că acolo există o navă extraterestră.
Un al fenomen ciudat este faptul că unele aparate electrice se dereglează dacă se află asupra unei persoane ce se urcă pe munte, iar telefoanele mobile își pierd brusc semnalul.
Microsoft vinde un Office 2010 pe secundă
Postat pe 18/6/2011 la ora 10:18 - 0 Comentarii - Link
Se pare că Microsoft a dat lovitura pe piaţă cu pachetul Office 2010. Produsul este foarte căutat în rândul utilizatorilor, iar compania lui Bill Gates vinde aproximativ un pachet pe secundă.Vrei sa asculti cea mai tare muzica noua ?
Microsoft Office 2010 s-a vândut până acum în 31,5 milioane de copii de la lansare (iunie 2010), fără a se lua în calcul şi pachetul Office creat special pentru Mac-uri. Suma înseamnă aproximativ un pachet pe secundă.
Femeie acuzată de vrăjitorie, ucisă și mâncată de consăteni
Postat pe 18/6/2011 la ora 10:17 - 0 Comentarii - Link
O indiancă despre care se credea că practică magia neagră a avut un sfârșit tragic.In timpul tau liber poti intra aici sa vezi gratis filme full .
Aitwari Devi, în vârstă de 45 de ani, era bănuită de practici necurate. Ea a fost abordată de câțiva dintre vecinii săi din satul Gumla, care au bătut-o până au omorât-o, după care au mâncat-o.
Potrivit fiului său, citat de cotidianul The Morning Star, ucigașii au tăiat bucăți din cadavrul femeii, pe care le-au prăjit și le-au mâncat. Acum, aceștia sunt acuzați de crimă și canibalism.
Cătălin Botezatu: ”Bianca e cea mai mare viperă din viața mea”
Postat pe 4/6/2011 la ora 06:47 - 0 Comentarii - Link
Cătălin Botezatu nu încetează să o tachineze pe fosta lui iubită, Bianca Drăgușanu, ori de câte ori are ocazia. Designerul susține că asistenta tv, cea care va fi prima ”Burlăciță”, este o mare viperă.Tuneaza-ti desktopul cu cele mai tari wallpapere .
După ce s-a zvonit că ar fi fost mușcat de o viperă în timpul unei călătorii în Tunisia, Cătălin Botezatu a declarat că așa ceva nu este posibil pentru că este deja obișnuit cu acest animal.
“M-am mai jucat cu vipere, începând de la Bianca și toate fetele din viața mea. Bianca a fost clar cea mai mare viperă din viața mea. Dar acum am plasat altora. Oricum o așteaptă surprize” , a declarat Cătălin Botezatu în cadrul emisiunii Acces Direct.
Larisa Drăgulescu acuză în continuare: “Marian nu şi-a recunoscut fetiţa când a văzut-o întâmplător”
Postat pe 4/6/2011 la ora 06:47 - 0 Comentarii - Link
După ce şi-a acuzat fostul soţ că nu o ajută deloc din punct de vedere financiar şi a numit-o pe noua soţie a acestuia ‘pornoistă’, Larisa Drăgulescu a făcut o nouă afirmaţie: sportivul nici măcar nu şi-a recunoscut fetiţa atunci când a văzut-o la sala de gimnastică, întâmplător.Vrei sa asculti cea mai tare muzica online ?
“Pe fetiţă n-a mai vizitat-o de un an de zile. A văzut-o întâmplător la sala de gimnastică dar nu a recunoscut-o până nu i s-a spus că ea este Beatrice. Nu cred că au avut vreo discuţie pentru că el nu ştie cum să comunice cu fetiţa lui.[...] Băiatul îl cunoaşte, ştie că este tatăl lui, dar nu cred că are sentimentele reale ale unui copil faţă de tată”, a declarat Larisa Drăgulescu pentru Drept la Ţintă.
Şi sora Larisei o susţine pe aceasta şi a afirmat, contactată telefonic, că fostul cumnat nu şi-a mai vizitat copiii de aproximativ un an: “Marian nu şi-a mai vizitat copiii de mult timp, ultima oara când l-am văzut cred că era vara, anul trecut”, a spus Raluca, sora Larisei.
Uite cum a fost îmbrăcată Irina la grădiniță, după ce s-a mutat la Izvorani
Postat pe 4/6/2011 la ora 06:47 - 0 Comentarii - Link
Irina Columbeanu a fost astăzo la grădiniță, îmbrăcată lejer și fără nici o grijă. A fost prima zi după ce a luat-o Irinel la Izvorani.In timpul tau liber poti intra aici sa vezi gratis filme tari .
Dacă Moni a îmbrăcat-o pe Irina în prințesă în prima zi de grădiniță, după ce fotomodelul s-a întors din SUA, acum trei săptămâni, omul de afaceri a ales pentru fiica lui o ținută mai lejeră. O rochiță simplă, roz, fără zorzoane și dantele.
Micuța a fost la grădi, iar după-amiază a fost luată de bona ei, care a dus-o la Izvorani. De data aceasta, știindu-și fiica la el acasă, Irinel nu a mai mers să o vadă la grădiniță.
Fundul Pippei Middleton, în șase ipostaze sexy
Postat pe 28/5/2011 la ora 05:15 - 0 Comentarii - Link
Pippa Middleton a devenit renumită datorită posteriorului ei, care a impresionat la nunta regală dintre sora ei, Kate, și prințul William.Vrei sa asculti cea mai tare muzica gratis
Sora mai mică a ducesei de Cambridge este de atunci urmărită de paparazzi peste tot, aceștia fiind dornici să o surprindă pe bruneta de 27 de ani în ipostaze cât mai incendiare.
Chiar dacă nu se îmbracă provocator, fundul Pippei s-a făcut remarcat fie în blugi strâmți, fie în fuste care i se mulau pe posteriorul apetisant.
Catinca Roman revine în modă după șapte ani de pauză
Postat pe 28/5/2011 la ora 05:15 - 0 Comentarii - Link
După ce a absolvit „Școala de modă a camerei sindicale de Haute Couture” de la Paris și a obținut marele premiu la Festivalul de Modă de la București în 1994, după numeroase colecții prezentate la toate festivalurile de modă din România, dar și după o pauză de mai bine de 7 ani, Catinca Roman revine în moda românească alături de asociatele sale Nicoleta Pauliuc și Dana Pintilie, sub Brandul Caliana (ce vine de la numele fetiței Catincăi, Calina și de la numele nepoatei asociatei Catincăi, Ana) .Tuneaza-ti desktopul cu cele mai tari wallpapere gratis .
Noua colecție a brandului se numește Escale by Catinca Roman și va fi rezentată pe 2 iunie, la ora 20.00 într-un club din București.
Coafura manechinelor este asigurata de hairstylist-ul Laurent Tourette, machiajul de Mirela Vescan, accesoriile sunt semnate de Cristina Dragomir, iar pantofii aparțin colecțiilor Mihai Albu.
Colecţia “Escale by Catinca Roman” propune şi ilustrează o călătorie iniţiatică a designer-ului prin capitalele modei (Paris, Milano, New York, Londra, Tokio, Buenos Aires sau Barcelona).
Delia Matache lucrează pentru Andreea Popescu
Postat pe 28/5/2011 la ora 05:15 - 0 Comentarii - Link
Dacă până acum, dansatoarea Andreea era cea care lucra pentru Delia Matache și era remunerată pentru prestația ei, pe 1 iunie, lucrurile vor sta exact invers. Delia a fost angajată de Andreea să cânte pentru ea, în cadrul show-ului său de dans ”Let s See You Dance”, care va avea loc în parcul Moghioroș din Drumul Taberei.In timpul tau liber poti intra aici sa vezi gratis filme noi .
Dansatoarea și-a extins paleta de activități și, de Ziua Internațională a Copilului, își va face debutul în cariera de organizator de evenimente. Și chiar dacă este novice, Andreea a organizat un show grandios de dans live. În acest proiect a angrenat artiști precum Delia Matache, Connect-R, Miss Mary și cei mai buni dansatori autohtoni: Edi Stancu și baletul, dansatorii Innei și ai lui Alex. Printre momentele surpriză ale serii se numără confruntarea pe care Cosmin Agache, puștiul de la ”Romanii au talent” o va avea cu un beat-boxer profesionist, dar și coregrafia de dans contemporan pe care Andreea a creat-o conform cu trairile ei. Aceasta va ”povesti” în dans despre iubirile ei. Mai mult, la final publicul va fi invitat la dans.
Provincialii lansează ”Ochi de catifea”
Postat pe 19/5/2011 la ora 09:31 - 0 Comentarii - Link
Trupa Provincialii lansează cel de-al treilea album intitulat “Ochi de catifea”. Concertul de lansare va avea loc vineri, începând cu orele 20:00, la Gradina de Vară de la Casa Latină.Tuneaza-ti desktopul cu cele mai tari wallpapere noi
Albumul “Ochi de catifea” conține 12 melodii, pentru înregistrarea cărora Provincialii au colaborat cu Orchestra Națională de Cameră din Chișinau, Corul de Cameră condus de Ilona Stepan, Orchestra de Cameră a Teatrului “Mihai Eminescu” și Filarmonica Națională.
Melodiile sunt prelucrări de folclor românesc și țigănesc rusesc, orchestrate inedit, care păstrează și prospețimea pieselor populare, asigurând astfel o continuitate între tradiție și modernitate. Single-urile de pe album au ca laitmotiv “iubirea”, surprinsă în diferite forme: iubirea ca inițiere, dar și iubirea tragică
J.R. din Dallas crede că difuzarea acestui serial i-a îndemnat pe români să facă o revoluție în decembrie 1989
Postat pe 19/5/2011 la ora 09:31 - 0 Comentarii - Link
arry Hagman, interpretul personajului J.R. din serialul Dallas, a declarat, într-un interviu recent, acordat presei australiane că acest serial de televiziune a fost una dintre cauzele revoluţiei românești din decembrie 1989.Vrei sa asculti cea mai tare muzica noua ?
Actorul Larry Hagman este convins că belșugul american văzut în serialul despre magnații petrolului american, i-a îndemnat pe români să-l dea jos pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.
Planul iniţial al dictatorului, potrivit căruia serialul a fost difuzat la TV în România comunistă pentru ca poporul să ia aminte la “decadenţa capitalismului”, s-a întors împotriva lui Ceauşescu şi, în cele din urmă, i-a fost fatal acestuia. “Ceauşescu a permis difuzarea serialului în România pentru ca românii să vadă aşa-zisa decandenţă a noastră, a americanilor. Iar românii s-au uitat şi au spus că vor şi ei să fie aşa, ca americanii”, a spus Hagman.
Lansat în 1978, serialul a avut, până în 1991, 357 de episoade. Considerat un reper al genului soap opera, “Dallas” are în palmares patru premii Emmy şi un Glob de Aur. O nouă serie urmează să fie reluată, în scurt timp, cu noi actori printre protagonişti, alături de veteranii Larry Hagman şi Patrick Duffy în rolurile J. R. şi Bobby Ewing.
Petru Mircea: “Mă gândesc la o împăcare cu părinţii Mădălinei”
Postat pe 19/5/2011 la ora 09:30 - 0 Comentarii - Link
Războiul acuzaţiilor dintre Ion Manole şi Petru Mircea pare să se apropie de sfârşit. Fostul soţ al Mădălinei Manole vrea să facă primul pas spre o reconciliere cu foştii săi socri: “Mă gândesc la o împăcare”.In timpul tau liber poti intra aici sa vezi gratis filme full .
“Am să mă gândesc la această împăcare cu părinţii Magdei, după ce se mai liniştesc apele şi zbuciumul acestor doi părinţi. Cheia nu este la mine, ci la părinţii Mădălinei”, a declarat Petru Mircea la emisiunea CanCan Tv.
De la moartea fiicei sale, Ion Manole a fost foarte vehement la adresa ginerului său pe care l-a acuzat de moartea Mădălinei Manole: “El este autorul moral al crimei”.
Spunând că sunt ”samsari” de maşini, şapte indivizi băteau şi tâlhăreau cumpărătorii
Postat pe 12/5/2011 la ora 07:00 - 0 Comentarii - Link
Sub pretextul unor vânzări de autoturisme străine, anunţate la mică publicitate, o grupare de indivizi din Bucureşti atrăgea potenţiali cumpărători pe care, apoi, îi lăsa fără bani şi chiar fără maşini. Juduciariştii Poliţiei Capitalei au intrat pe firul afacerilor ilegale ale infractorilor şi i-au prins pe bandiţi.Tuneaza-ti desktopul cu cele mai tari wallpapere .
Cei şapte membri ai reţelei, care au fost urmăriţi timp de mai bine de patru luni, au ”căzut” după ce au lăsat fără bani şi maşioni mai multe persoane care au crezut că au de-a face cu vânzători de autoturisme.
Printre cei care au intrat pe mâinile infractorilor au fost un bărbat căreia, după ce l-au bătut măr cu o rangă, i-au luat 20.000 de euro, dar şi o femeie căreia i-au furat 3.000 de euro şi maşina pentru care au cerut o răscumpărare de încă 3.000 de euro. Chiar dacă banii au fost plătiţi, păgubaşa nu şi-a văzut autoturismul abia după ce poliţiştii au intrat pe fir. Din cei şapte tâlhari, cinci au ajuns în faţa procurorilor sub acuzaţiile de tâlhărie şi înşelăciune.
Zucchero nu mai concertează la Bucureşti
Postat pe 12/5/2011 la ora 06:59 - 0 Comentarii - Link
Motive de supărar e pentru fanii Zucchero. Artistul trebuia să concerteze la Arenele Romane pe data de 21 iunie, dar spectacolul a fost amânat din motive tehnice. Cei care şi-au procurat bilete, au două variante: fie îşi primesc banii înapoi, fie aleg să mergă la concertul Scorpions.Vrei sa asculti cea mai tare muzica online ?
Itinerariul turneului Zucchero Chocabeck World Tour 2011 a fost afectat, managementul artistului fiind nevoit să anuleze câteva concerte programate pentru această vară, printre care şi concertul pe care Zucchero urma să îl susţină la Bucureşti, pe 21 iunie, la Arenele Romane! Organizatorii evenimentului se află în discuţii cu managementul artistului pentru reprogramarea concertului, însă până la confirmarea unei noi date, persoanele care deja au achiziţionat bilete pentru concert au la dispoziţie două variante: pot alege să primească înapoi banii sau le pot schimba cu bilete la concertul Scorpions.
« Pagina anterioara :: Pagina urmatoare »
|